Friday, October 14, 2011

Emil Boc, Elena Udrea si Roberta Anastase au facut declaratiii incendiare la adresa USL-ului la Sibiu

Premierul Emil Boc a insistat vineri, la Sibiu, in fata colegilor sai de partid, majoritatea primari, pe prioritizarea investitiilor facute cu bani publici, avertizandu-i pe acestia ca s-a terminat cu amenajarea de parcuri in paduri sau a patinoarelor si salilor de sport in localitati unde drumurile... sunt de pamant. "PDL trebuie sa ia taurul de coarne. Este vorba de masuri nepopulare. Facem o investitie uneori de care se minuneaza oamenii. Parcuri in padure. Greseli de neiertat. Va asigur ca nu se va mai repeta. Sunt investitii care nu se justifica. Degeaba alocam resurse", a avertizat premierul. Acesta s-a aratat nemultumit de faptul ca in trei ani de guvernare a reusit sa faca numeroase investitii, insa multe nu au fost analizate cum trebuie de primari, dovada ca exista investitii vechi de dinainte de 1990 despre care, acum, nimeni nu are curajul sa spuna ca nu se mai justifica. "Degeaba faci sala de sport intr-o comuna, un patinoar, daca drumul este de pamant. Avem 40.000 de investitii in Romania. Unele incepute inainte de 1989. Unele poate nu mai trebuie sa fie continuate. Nu e o politica foarte populara, dar este eficienta, domnilor primari", a declarat Emil Boc. Premierul le-a reamintit celor prezenti ca a fost primar si ca oamenii vor sa vada proiecte bune pentru comunitate, duse la bun sfarsit. Elena Udrea (vicepresedinte PDL): Nu avem nevoie sa ne dea lectii nimeni Vicepresedintele democrat-liberal Elena Udrea, ministru al Turismului, a declarat vineri, la Sibiu, ca PDL va castiga alegerile de anul viitor, avand cei mai buni primari, si ca partidul nu are nevoie de lectii de la nimeni, cu atat mai mult de la cei care au venit in aceasta formatiune si doar au castigat de pe urma ei. "Va trebui rapid sa decidem ca alegerile sa aiba loc in acelasi timp, si localele si parlamentarele. M-am saturat sa iasa sa ne dea lectii. Nu avem nevoie sa ne dea lectii nimeni. Cu atat mai mult cei care au venit, au castigat de pe urma partidului", a precizat Elena Udrea. [Show as slideshow] [View with PicLens] Ea a subliniat ca PDL trebuie sa se concentreze acum si pe castigarea alegerilor de anul viitor, nu doar pe problemele guvernarii in timp de criza. Elena Udrea a admis ca PDL are si promisiuni neonorate fata de electorat, inca din 2008, printre care reforma partidului. "Multe am promis privind reforma partidului, dar nu le-am facut chiar pe toate. Principala cauza (...) ne-am concentrat pe guvernare. Nu este usor sa guvernezi pe timp de criza. Am cam lasat deoparte promisiunile facute electoratului privind reforma partidului, in 2008. Dar mai avem timp. Putem face fara sa ne certe cineva din afara partidului", a afirmat Udrea. Conform acesteia, electoratul "sta cu ochii" pe principalul partid de la guvernare si asteapta solutii de la PDL. "Oamenii stau cu ochii pe PDL. Este bine ca electoratul nu s-a lasat amagit si nu si-a indreptat speranta spre aceasta Uniune a Solutiilor Lipsa. Cu administratia locala in frunte, castigam alegerile din 2012", a declarat Elena Udrea. Mai multi membri ai conducerii PDL, in frunte cu presedintele partidului, premierul Emil Boc, participa vineri, la Sibiu, la alegerea Comisiei de administratie a formatiunii politice. AGERPRES

No comments:

Post a Comment